Special-pentru Ana Maria

“De mult vreau sa te intreb, desi nu am stiut cum sa formulez cat mai bine,cum ai putut sa te detasezi de toate problemele,”figurile”si modul de viata al persoanelor cu care ai lucrat/lucrezi si sa nu iti “strici” modul placut de a gandi (aici ma refer in special la povestioarele din “1001 Nopti” sau la cele in care ai vorbit despre fostele tale colege)?Cum ai putut sa fii si detasata dar totusi sa ai si bune prietene cu care sa iti petreci timpul?Sa am speranta ca inca mai exista stewardese “de treaba” si nu doar unele cu figuri?”

Acestea sunt o parte din intrebarile adresate de Ana Maria,o cititoare care se pregateste,chiar daca doar la nivel emotional deocamdata,sa devina stewardesa.Si pentru ca a ridicat o problema ce nu tine neaparat de spiritul practic al meseriei,am decis sa-i dedic un post.

Dupa cum am mai mentionat in alt articol,sa fii insotitor de bord nu presupune sa ai trasaturi iesite din comun.Nu trebuie sa fii nici geniu,nici “Wonder Woman”.Trebuie doar sa fii pregatit sa accepti provocari noi in fiecare zi.Partea practica a meseriei devine rutina in cateva luni,insa farmecul si totodata cusurul job-ului sta la nivel relational.Nu toti avem implementata in codul genetic abilitatea de a comunica usor si corect,generozitatea,rabdarea sau rezistenta la stres.In cadrul unui interviu,angajatorii cauta tocmai aceste trasaturi,care,sincer vorbind,sunt foarte usor de mimat sau afirmat.Tocmai de aceea sunt persoane care ajung sa practice aceasta meserie desi calitatile descrise mai sus nu sunt neaparat definitorii.

Si eu fac parte din categoria celor pe care natura nu i-a inzestrat cu rabdare.Dar,constransa de datele problemei,mi-am educat-o.Am strans din dinti,am pus deoparte aversiunea pentru nedreptate si prostie si m-am adaptat.Am invatat,in fiecare zi,minut de minut,sa fiu stewardesa.Si inca invat…Cea mai mare provocare este  sa lucrezi cu oamenii,fie ei colegi sau pasageri.Sa inveti sa zambesti chiar si atunci cand iti vine sa aplici un pumn in fata celui care te injura fara nici un drept,chiar si atunci cand se emit judecati de valoare in privinta ta doar pentru ca porti o uniforma,chiar si atunci cand te simti nedreptatit si umilit chiar de catre angajator.Secretul este sa faci acest lucru intr-o maniera care sa nu-ti ofileasca personalitatea.Recunosc,nici dupa mai mult de 4 ani nu reusesc intotdeuna sa-mi reprim izbucnirile vulcanice,dar incerc cel putin sa le reduc la discursuri furtunoase adresate celui care este intotdeuna dispus sa ma asculte-partenerul de viata.

Nu am izbutit sa ma detasez niciodata total de experientele de la locul de munca.Aceasta psihologie aplicata cotidiana a devenit un fel de “modus vivendi”.Face parte din mine si modul meu de gandire este rezultatul trairilor mele,a compromisurilor facute,a eforturilor si bataliilor pierdute sau castigate.Asta nu m-a impiedicat sa am prieteni,desi pentru unii sunt o persoana incomoda.Sunt exact ceea ce gandesc…

Nu stiu ce reprezinta in acceptiunea Anei Maria o stewardesa “cu figuri” sau una “de treaba”.Poate puteti sa-i raspundeti voi la aceasta intrebare.

Curriculum vitae

Cand am inceput acest blog,am considerat definitorii  experientele descrise si nicidecum cine sunt si ce reprezint eu ca persoana.Din acest motiv  nu am completat pagina “About”,desi WordPress ma incuraja la intervale temporare regulate sa o fac.Cu ceva timp in urma mi s-a “reprosat” ca sunt foarte directa si acida in a-i analiza pe ceilalti,dar imi pun vesnic intr-o lumina favorabila propria persoana.Drept urmare m-am hotarat sa scriu acest post,chiar daca as fi preferat sa las cititorii sa-mi alcatuiasca un portret robot in functie de cum si-ar fi dorit fiecare sa exist in mintea lor.Considerati-l un “curriculum vitae” spiritual,detalii despre cum si de ce am ajuns stewardesa ati aflat de-a lungul timpului.

M-am nascut nemultumita.Mi-am stabilit standarde atat de inalte,incat orice as face si oricat m-as stradui,niciodata nu voi fi suficient de buna,capabila,generoasa,inteligenta,intelegatoare.

Pesimismul meu vine dintr-un fatalism al carui inteles imi scapa.

Toata copilaria si adolescenta m-a chinuit un complex de inferioritate.De aici vine si dorinta intrinseca a-mi demonstra ca sunt capabila de acte inteligente.

Am primit o educatie bazata pe corectitudine.Lipsa ei,in orice situatie,ma irita si ma transforma intr-un militant pentru egalitatea drepturilor.Din pacate,aplic aceasta regula si la nivel relational si asta atrage dupa sine discutii interminabile….

Am fost,sunt si voi fi frustrata din diverse motive:pentru ca traiesc in Romania,pentru ca anumite reguli de bun simt ma impiedica sa spun ce gandesc,pentru ca imi pierd timpul facand lucruri care nu imi fac placere,pentru ca sunt nemultumita,pesimista si complexata…Il apreciez pe Mircea Badea pentru ca a ridicat frustrarea la nivel de virtute.

De-a lungul timpului,fortata de imprejurari sau nu,am facut alegeri gresite.Aceste experiente au lasat cicatrici emotionale vizibile,care se traduc printr-o atitudine defensiva si o lipsa de incredere in oameni.Banuiesc ca ultimele ramasite de naivitate se vor dizolva curand din cauza societatii si a prieteniilor de conjunctura.

Am capacitatea de a vedea dincolo de aparente si dau circumstante atenunate in cele mai inedite situatii.Imi plac oamenii liberi,care spun ce gandesc si mi-ar placea sa pot face acelasi lucru fara sa-mi fie teama de consecinte.Lumea in care traiesc imi pare sufocata de conventii sociale si tanjesc dupa libertatea de a fi ceea ce sunt,fara riscul marginalizarii sau singuratatii.

Sunt inofensiva atat timp cat nu sunt calcata pe bombeu.Devin rea si necrutatoare cu cei care atenteaza la echilibrul meu psihic iar toleranta pentru prostie,marlanie,grosolanie si tupeu are limite reduse.Nu voi precupeti nici un efort in a plati cu aceasi moneda celor care intra cu buldozerul in spatiul personal.

Desi o fac frecvent,mi-as dori sa nu ma mai justific de fiecare data cand fac o “aroganta” ce nu se pliaza pe strandardele altora.M-am saturat de notinuni absolute ca ADEVAR,MORALITATE,PRIETENIE ,IUBIRE folosite ca arme.Ele capata valente diferite in functie de persoana si situatie.Eu nu vad viata in alb si negru.Traiesc intr-un milion de nuante…

In incheiere,pentru ca am capacitatea de a face haz de necaz si o oarecare doza de indulgenta in ceea ce ma priveste,voi spune:”It’s ok…I’ve seen worse!”

(See)Crete – last part

Fara voie, timpul asterne praful uitarii peste amintirile vacantei…Desi ma incapatanez sa pastrez acea senzatie de libertate si relaxare,gandurile mele nu mai intarzie pe imaginile ordonate frumos in minte si ma las invaluita de activitatile cotidiene.Incerc sa retraiesc ultimele zile petrecute in Creta,inainte ca experienta greceasca sa devina o emotie suspendata in timp.

Mai aveam doar 2 zile de stat in Creta si am lasat plajele mangaiate de soare in urma pentru o incursiune in istoria civilizatiei minoice.In drum spre ruinele din Knossos ne-am oprit in Heraklion,capitala insulei,unde am regasit diversele influente bizantine,venetiene si otomane.Portul Venetian,poate nu la fel de romantic ca cel din Chania,aduna o multitudine de turisti uimiti de frumusetea vestigiilor istorice si de ambarcatiunile ce se unduiau lenese in ritmul valurilor marii.Ne-am plimbat pe strazile inguste fascinati de zumzetul din jurul nostru si ne-am ascuns de arsita soarelui dupa-amiezii la terasa pe care ulterior am denumit-o “Oooolrait”!Doi ospatari simpatici,trecuti bine de prima tinerete si foarte vorbareti,exclamau plini de voiosie “oooolrait” la fiecare 30 sec,indiferent daca erau angajati intr-o conversatie cu un client sau pur si simplu se plimbau printre mese!Va dati seama ca o ora,cam cat a durat pranzul,am auzit din diverse unghiuri acest “allright” pronuntat stalcit si am zambit de fiecare data,chiar si cand ne-au umflat nota cu vreo 5 euro!

Ce a devenit insa tragi-comic,a fost ca ne-a luat cam 20 de minute sa gasim iesirea spre Knossos,deoarece indicatoarele te aduceau in acelasi loc si realizai ca te-ai invartit in cerc si ai ajuns de unde ai plecat.Nu stiu daca este o metoda neconventionala de a face sight-seeing la greci,dar cu siguranta pune o amprenta haioasa asupra orasului-capitala!

Palatul din Knossos este cel mai mare sit arheologic din Epoca Bronzului din Creta si centrul politic si cultural al civilizatiei minoice.Desi a fost reconstituit pentru public,palatul inca sta marturie a locului ocupat de civilizatia minoica pe scara evolutiei.Are un trecut incredibil care incepe cu 7000 ani IH si in schimbul a 6 euro iti dezvaluie o parte din secretele istoriei unei civilizatii apuse.

Dupa o asemenea experienta culturala,am pornit pe drumul sinuos printre munti,inapoi spre Chania.Am incercat sa gasesc pe figurile localnicilor urmele unei istorii atat de incarcate,dar soarele a stins orice incrancenare si a lasat doar fete senine.Au pastrat ca amintire pentru eternitate,parul brunet si ondulat si tenul masliniu,atat de invidiat de europenii care traiesc in climatul temperat-continental.

Am incheiat apoteotic ziua facand un popas pe plaja Georgeopolis,pe care aveam sa o declar ,la sfarsitul vacantei,drept favorita numarul 1.O intindere de nisip de aproximativ 10 km,a carei salbaticie era imblanzita de beach-baruri aruncate la distante suficient de mari pentru a-si pastra farmecul si deschiderea.Nu era nici pe departe la fel de exotica precum plaja Balos sau Falasarna,dar apa mult mai calda si faptul ca nici o adiere de vant nu imprastia nisipul auriu m-au facut sa ma indragostesc iremediabil de acest loc.A doua zi am petrecut-o aici,si pentru ca era ultima,am savurat fiecare clipa pana la apus.M-am bucurat ca un copil de marea calda si lipsita de valuri,in ale carei ape cristaline pestii inotau la picioarele tale,am incercat si chiar reusit sa jucam acel sport ce seamana cu tenisul,atat de gustat de greci,am savurat pranzul la tabepna fortandu-mi papilele sa retina acele arome fara cusur si am baut frape racoritor in pauze,delectandu-ma cu ritmurile ce se auzeau de la terasa.A fost ceea ce numesc eu “paradis”,chintesenta unei vacante extraordinare…

Insula contrastelor,cum imi place sa numesc Creta,e fascinanta tocmai prin simplitate.Luxul sta in varietate,colorit, salbaticie si senzatii.Este diferita si unica pentru fiecare.Creta trebuie descoperita.Dincolo de toate,Creta este o experienta!

The end.

My Mission Statement

Acum cateva zile am implinit 29 de ani…Invariabil,aceasta apropiere de schimbarea prefixului ma face sa ma gandesc tot mai des la ce am realizat pana acum si ce am de facut in continuare.Nu am reusit nici pana in acest moment sa ordonez concluziile acestei introspectii,dar franturi de ganduri ma urmaresc zilnic si staruie in mintea mea,oricat as incerca sa le alung.

Sa faci o cariera in aviatie nu necesita calitati iesite din comun.Cu rabdare si stapanire de sine reusesti sa faci fata provocarilor zilnice.Faptul ca practic aceasta meserie de mai mult de 4 ani nu mai reprezinta o realizare,ci pur si simplu un act de vointa si determinare.Incercand sa fac un fel de rezumat al ultimelor luni,m-am surprins gandindu-ma mai mult la acest blog decat la performantele profesionale.De ce?Nu pentru ca am primit mai mult comentarii pozitive decat negative,deoarece prin intermediul lui am realizat care este misiunea mea.Scriu pentru oameni care,desi traiesc in Romania,inteleg bogatia prin multitudinea experientelor si nu prin numarul de vile si masini de lux,care vad frumusetea dincolo de par blond si silicoane,pentru care muzica este natura si nu manelele de la colt de strada,pentru care viata se desfasfasoara dincolo de “stirile de la ora 5″,pentru care indrazneala inseamna a avea bun simt si nu a face topless la Mamaia,pentru care a scrie,sau a citi, inseamna simtire si nu “Libertatea” sau alte ziare de scandal,pentru care prietenia este sinceritate si nu gadilarea reciproca a orgoliilor,pentru care iubirea este un sentiment,nu un compromis pentru bunastare….

Pentru acesti oameni scriu…Va multumesc ca sunteti alaturi de mine!

(See)Crete Part 2

Pe masura ce zilele se desfasurau molcom pe taramul zeilor,am inceput sa inteleg de ce,in ciuda contrastelor,Creta mi se furisa in suflet si ma determina sa ma indragostesc iremediabil de spiritul grecesc.Insula se mandreste cu peisaje spectaculoase si experiente nebanuite,dar nimic nu se obtine usor!Ca o virgina,te ademeneste,iti dezvaluie o parte din farmecele ei,dar trebuie sa vrei,sa te straduiesti si sa transpiri putin inainte de a ti se oferi,nuda si sincera.

Stiam inca de acasa ca exista,nu foarte departe de Chania,o rezervatie naturala-Plaja Balos si insula Gramvoussa,o locatie la care se ajunge greu,dar care merita tot efortul.La un moment dat iesi de pe sosea si strabati cu masina aproximatix 8 km de drum de piatra ,printre stanci amenintatoare care parca stau sa se pravaleasca peste tine.Cu o viteza de 20 km/h, in timp ce urci spre 700 m altitudine,punctul de unde incepe calatoria cu pasul spre faimoasa plaja,ai timp sa te delectezi cu peisajul stancos,aproape lipsit de vegetatie,in care se odihnesc in caldura dupa-amiezii caprele producatoare de feta si stupii de albine.Unele stanci tasnesc direct din mare,inducandu-ti o stare de ameteala placuta cand incerci sa privesti valurile care se sparg la baza lor.Iti trebuie rabdare si eventual un evantai,pentru ca risti sa ti se opreasca motorul daca folosesti aerul conditionat.Pantele sunt destul de abrupte si inca ma mir cum masinuta din dotare a facut fata acestei provocari.Dupa o ora am ajuns pe culme si am exclamat mirata de marea de masini care stationau deja in parcare.Am crezut ca putini se aventureaza in aceasta calatorie,dar numarul mare de amatori de spectaculos nu ma facea decat sa-mi imaginez ca e mai mult decat ma asteptam.Grabita sa-mi pun costumul de baie, caut disperata o toaleta la tabepna de langa parcare si…stupoare!Un semn mare agatat ostentativ deasupra intrarii afirma sfidator:”No toilet”!Pai cum,restaurant fara toaleta???Enervarea dadea semne sa ia locul exaltarii si scrasnind din dinti,dar cu speranta ca voi gasi pe plaja o toaleta sa ma schimb,pornim in coborarea de 20 min, pasind atent printre pietrele rosiatice.Dupa 10 minute,desi am incercat sa-mi pastrez expresia imbufnata,in sufletul meu s-a produs o mini-explozie de incantare la vederea taramului promis.Era mai frumos decat in poze si in ciuda caldurii si a prafului,am grabit pasul cu riscul de a-mi scranti gleznele pe poteca neprimitoare.Nu voi incerca sa descriu imaginile ce mi-au ramas intiparite pe retina,pentru ca am epuizat paleta de cuvinte frumoase in descrierile anterioare.Fotografiile sunt relevante.Plaja Balos se uneste cu insula Gramvoussa intr-o simfonie de culori.Am gasit o tabepna si aici si bucuroasa nevoie mare, am intrebat unde gasesc toaleta!Rasunsul???In natura!Fiind o rezervatie naturala,nu exista curent electric si nici apa curenta,deci,nici toaleta!Evaluand situatia si din lipsa de alternativa,am facut nudism pentru 2 minute,cat mi-a luat sa-mi imbrac costumul de baie intr-un loc relativ izolat.A urmat o ora de balaceala in apele paradisului si lungul drum inapoi spre culme.

Am strabatut cei 8 km inapoi spre civilizatie aproape in liniste.La un moment dat am fost opriti de un cuplu de greci,care ne intrebau, cu figuri exasperate, daca mai este mult pana la Balos si daca ne-a placut.Am raspuns la unison si fara ezitare:”Yes!”

Am plecat spre Falasarna,o alta plaja din lista celor ce trebuiau vazute.Situata tot la poalele dealurilor cretane,dar usor accesibila cu masina si mai putin salbatica,plaja se intindea pe cativa kilometri,impreunandu-se cu apele albastre ale marii.Din loc in loc erau beach-bar-uri cu sezlonguri si umbrele si m-am umplut de bucurie cand am descoperit ca tabepnele erau dotate cu toalete.Modeste,dar erau!!!Fara sa stiu ca este aproape un sport national,am remarcat foarte multi tineri care jucau un fel de tenis cu palete de lemn.Toti erau frumosi si linistiti,si nu pareau deloc deranjati de rafalele de vant sporadice care faceau brichetele cu flacara inutilizabile!

A doua zi am petrecut-o pe aceeasi plaja,cu nelipsitul frape si pranzul la tabepna.Fara nici o exceptie,toti ospatarii intalniti au fost amabili,dar cei de aici i-au intrecut pe toti!La finalul mesei,destainuindu-le intr-un acces de sinceritate ca mi-ar placea sa traiesc in Creta, mi-au oferit un job.I-am refuzat amuzata,nestiind ca la plecare voi regreta,chiar si pentru o secunda, acest gest.

To be continued…

Questions

Pentru cei (cele) care nu au gasit in post-urile dedicate meseriei de flight attendant raspunsurile pe care le cautau,le pun la dispozitie adresa de email stewardesa.wordpress@gmail.com unde imi pot adresa nelamuririle lor.Le voi raspunde celor care  trateaza aspecte noi si care nu au fost deja dezvoltate in blog.

Cu respect,

Stewardesa

(See)Crete! Part 1

Ma pregatesc sufleteste pentru acest post de cateva zile,schitand in minte introduceri si concluzii,iar acum,in momentul in care incerc sa descriu o experienta,ma incearca o emotie in stomac similara cu cea pe care o traiesti cand iti redactezi demisia!Sa-ti petreci concediul in Creta nu este o vacanta pur si simplu,este o experienta…

Incerc sa adun intr-un buchet bogatia de senzatii traite pe meleaguri grecesti,pentru a nu omite nimic din ceea ce m-a determinat sa consider Creta unul dintre cele mai inedite locuri de pe pamant.

Am aterizat  pe aeroportul din Heraklion seara,si cu toata experienta mea de insotitor de bord ,tot mi s-a umplut trupul de adrenalina vazand cum avionul mai avea cativa metri pana la touch-down si dedesubt nu era decat apa albastra a marii Egee!Un moment amuzant pentru partener,care ma urmarea strangand cu putere manerul scaunului si zambea urmarind vulnerabilitatea mea in lipsa uniformei…Avionul era plin de turisti romani,carora le-am fluturat o “bezea” la despartire,pentru ca se indreptau spre cea mai cunoscuta destinatie din Creta,Hersonissos.Noi,la bordul “bolidului” Hyundai Athos(facea parte din oferta agentiei de turism) am purces curiosi sa parcurgem cei aproape 160 de kilometri pana in Chania,o regiune din N-V insulei,aleasa intentionat pentru apropierea de cele mai frumoase obiective turistice.

Nu ma asteptam ca cei 60 CP din dotarea masinii sa fie prea multi pentru drumurile cretane!Mai fusesem in Grecia,in Halkidiki si observasem ca localnicii aveau o afinitate pentru masinile sport…Insula insa,pare guvernata de legi proprii,regulile de circulatie fiind un fel de “guidelines”!Traficul se desfasoara ciudat,incet dar totusi haotic,trebuind sa faci slalom printre harburi prafuite,scuterisiti fara casca si camioane!Daca ar fi sa judeci bogatia locului dupa masini,ai crede ca cea mai mare si mai vizitata insula a Greciei este foarte saraca!

Prima zi in Creta a fost ciudata…Inarmata cu palariuta si geanta de plaja,am pornit in descoperirea imprejurimilor si a plajelor cu apa turcoaz.Spre surprinderea mea,zona in care eram cazati,intre orasul Chania si statiunea Platanias,parea destul de pustie si nu gaseam nici o urma de exotism.Cuprinsa de o strangere de inima,dar cu speranta in suflet,am plecat in Platanias,statiunea care vazuta cu o seara inainte in drum spre hotel promitea multe.Strada principala,aglomerata si plina de magazine cu articole de plaja si tabepne(taverne,dar voi folosi varianta greceasca pentru ca ma amuza cum suna) era o provocare!Desi ingusta,gaseai masini parcate pe margine,care faceau circulatia aproape imposibila…Cu toate acestea,liniste!Nici un claxon,nici o urma de enervare pe fetele soferilor,nici un echipaj de politie!Urmarind indicatoarele “to the beach”,am intrat pe una dintre aleile ce taiau perpendicular artera principala si am asteptat cu infrigurare momentul in care stralucirea apei se va reflecta in ochelarii de soare si voi trai senzatia de bucurie pe care o aveam cand ajungeam la mare,copil fiind.Incepuse sa ma cuprinda disperarea,pentru ca desi amenajate cu umbrelute si sezlonguri,plajele erau destul de inguste si banale.Mi-am privit dezamagita partenerul,care a evaluat rapid situatia si a hotarat sa mergem la Stavros,una din plajele rezervatie naturala,inainte ca eu sa capat acea expresie nefericita ce ma urmareste cand lucrurile nu sunt ceea ce asteptam…

In drum spre Stavros am facut un popas in Chania,un orasel fermecator si haotic,unde a gasi un loc de parcare s-a transformat intr-o continua incalcare a regulilor de circulatie!Am savurat un frape la o cafenea cocheta si ne-am plimbat prin fostul port venetian.Strazile inguste pe care se inghesuiau magazine,cafenele,tabepne si cladiri atat de vechi de puteau deveni momumente istorice, mi-au redat increderea ca sunt intr-un loc cu adevarat deosebit.Am descoperit Old Venetian Harbour din greseala a doua zi,cand am revenit sa luam pranzul.Dupa un colt de cladire se ascundea o priveliste de vedere,un port antic si totusi modern,unde senzatii nebanuite iti navaleau in suflet.Nu stiai ce sa faci mai intai,o plimbare cu trasura,o excursie cu barca,sa iei cina sau pranzul la unul din zecile de restaurante care te imbiau cu arome de mancare traditionala sau sa lenevesti pe o banca admirand farul si valurile ce se spargeau la picioarele tale!Vata de zahar,baloane,suveniruri,magazine,case vechi cu usi deschise,cafenele-un amalgam de culori si tentatii peste care domnea o relaxare neobisnuita,in ciuda aglomeratiei.In acest peisaj am fost pe rand turist,copil,romantica,indragostita si inca nu putem intelege de ce ma fascina Creta,in ciuda contrastelor.

Plaja Stavros se ascunde intre stanci,iar golful ce se formeaza te incanta cu ape turcoaz si nisip fin.Nu este foarte populata,pastrandu-si astfel din farmec.Zona este relativ salbatica,dar celebra ,deoarece in satul Stavros a fost filmat Zorba Grecul,pelicula ce l-a avut protagonist pe Anthony Quinn.

A doua zi ne-am propus sa vizitam trecatoarea Samaria,un canion lung de 18 km ce poate fi strabatut numai cu pasul,in masivul Lefka Ori,care atinge pana la 2500 m altitudine.Nu am ajuns sa admir decat intrarea,deoarece accesul este permis numai cu incaltaminte adecvata,nicidecum cu slapi,cum eram echipati!Acum ma amuz,dar m-am simtit penibil cand a trebuit sa facem cale intoarsa si mi-am primit lectia de morala din partea jumatatii pentru atentia exagerata acordata vestimentatiei si vesnic nepotrivita locului!Pe drum insa am admirat livezile de portocali si maslini,intinse pe inaltimile cretane rasfatate de soarele ce stralucea pe un cer neumbrit de nori.

Serile in Platanias ne strecuram printr-o mare de oameni blonzi,de unde am tras si concluzia ca aceasta parte a insulei este preferata scandinavilor.Incercand diverse tabepne,am devenit un fan al bucatariei traditionale si am descoperit cateva feluri la care voi visa multa vreme de acum incolo.Spre mirarea mea,maslinele cretane sunt foarte mici si zbarcite,dar au o aroma extraordinara si foarte diferita de cea obisnuita.Ca de fapt tot ce reprezinta Creta…

To be continued…

Criza de timp…

Cred ca la orice linie aeriana as zbura,inevitabil ma voi lovi de cei care se ocupa cu maiestrie de programul nostru si ii voi numi,ca sa nu se supere cei din Golf,”monstruoasa coalitie 2″!S-au gandit ca nu se cade sa plec in vacanta odihnita,asa ca mi-au facut “cado” un numar generos de curse saptamana asta.

Numar obsesiv cate zile au mai ramas pana la concediu(8) si tai apasat de pe roster(program) zborurile deja efectuate.Incercarea mea de a-mi stabili prioritatile devine inutila,iar scrisul pe blog….ramane o promisiune neonorata fata de propria-mi persoana.

Si pentru ca sunt la moda “crizele”,eu am intrat in criza de timp!

PS:Imi cer scuze si ma plec umil in fata celor ce asteapta posturi noi,voi incerca sa gasesc cateva ore pe care sa le dedic blogului,inainte de a-mi lua zborul spre Creta.

“Vreau sa fiu stewardesa”-Finalul

Dupa un zbor desprins parca din filmele horror,dupa care tragi inevitabil concluzia ca “un rau nu vine niciodata singur”,am ajuns acasa in creierii noptii cu speranta desarta de a-mi regasi echilibrul psihic si emotional.Spun desarta pentru ca la Antena 1 se difuza,in reluare,emisiunea al carei jingle suna strident si promitator:Vreau sa fiu “stiuardeeeza!”Am prins exact finalul apoteotic,suficient insa pentru a-mi accentua iritarea.

Din 4 finaliste blonde au ales,cum altfel decat o castigatoare blonda,dupa asigurarile penibile ale lui Dan Negru ca toate sunt victorioase daca au ajuns pana in ultima etapa!Desi asemanarea cu Big Brother sau Megastar m-a dezgustat,finala s-a desfasurat fara prea multe lacrimi,in constiinta concurentelor fiind deja bine intiparit numele norocos,dar nutrind timid speranta interventiei divine in a le acorda,totusi,o sansa corecta.Din informatii sigure,dar si din comentariile primite pe blog,se putea trage lesne concluzia ca acest show ridicol nu avea alt scop decat promovarea Tarom-ului(numarul de pasageri le-a scazut dramatic in ultimele luni) si ca multe dintre concurente detineau deja licenta de zbor.Numele viitoarei stewardese era cunoscut inca dinaintea debutului emisiunii,de unde vine si bucuria controlata perfect si cele 2 lacrimi stoarse cu grija pentru a nu strica “imaginea” Taromului.

Finalul?!Muzica triumfala,aplauze frenetice,imbratisari stranse si zambete “colgate”…Parintii fac declaratii emotionale, de parca rodul iubirii lor a castigat la loto 5 milioane de euro!E clar,in acceptiunea generala,sa fii insotitor de bord la Tarom te izbaveste de saracie si anonimat!

Am adormit chinuita de amintirea celor 4 bebelusi care urlau la unison intr-un cor sinistru,a domnului cu probleme de “anger management” si a muncitorului caruia i s-a furat portofelul,toate derulandu-se ca intr-un roman suprarealist sub zambetul perfect al blondei victorioase ce paseste elegant in bransa!Ce paradox…Ii urez zboruri line,pentru ca pasagerii nu sunt alesi in urma unui concurs televizat si nu doar “cei mai buni” vor ajunge sa calatoreasca….

Above the clouds 2

De ce am ales sa fiu stewardesa?!Aceste imagini ar putea fi unul dintre raspunsuri….